<>

sunt gravidă cu mine însămi de când mi-am pus sufletul în mâinile tale bolnave de parkinson.
în noaptea aia în care am venit la tine și-n care eram cam beată ca să mai fiu adevărată.
atunci pe loc nu mi-am dat seama, iar când m-am trezit a doua zi, mă simțeam de parcă fusesem cu tine într-o excursie în Nepal.
când m-am întors acasă și mi-am dat sutienul jos, am observat că nu-i.
îl uitasem în mâinile tale bolnave de parkinson.
nu știu dacă l-ai simțit sau poate nici n-ai observat că ți l-am pus între palme.
probabil deja l-ai scăpat cu un tremurat sau poate l-ai spălat de pe tine, la duș.
oricum, e chinuitor să-mi dau seama că sunt însărcinată cu mine însămi, după o excursie în Nepal.
pentru că îmi simt uterul cum crește și mă doare ca o buză de prăpastie sub o talpă înfricoșată.
mă simt pe mine în mine cum mă zbat și vreau să ies, să mă nasc prematur, nu mai vreau să dospesc în mirosul de carne vie care pulsează cald.
am patru luni azi și burta începe să mi se vadă. atinge-o cu mâinile tale bolnave de parkinson, poate-a rămas o brumă de suflet uitată în palmă.