((

Se pregăteşte să plece. Îşi dă cu cremă pe mâini apoi îşi mângâie faţa cu o delicateţe pe care mereu am admirat-o. O pândesc prin crăpătura uşii întredeschise de la baie. Mă fascinează lumea ei. Îmi inspiră o feminitate pe care o inhalez prin fiecare por, uitându-mă înţepenită la ea.

Îşi piaptănă părul negru apoi şi-l aranjează cu mâinile sidefii ale căror atingere parcă o simt, învăluită în căldură. O privesc în oglindă. În ochii ei am văzut mereu acea strălucire plină de mister şi de dragoste. Clipeşte din când în când, examinandu-şi fiecare părticică a feţei. Genele lungi şi negre urcă, apoi coboară leneş.

O văd frumoasă şi tânără, cu o poftă de viaţă copilărească şi cu un râs limpede şi muzical. Îşi dă cu ruj. O privesc în continuare cum îşi atinge uşor buzele de parcă le-ar săruta pe ele însele, pentru a uniformiza culoarea din care mai gust şi eu uneori, când mi se face dor de ea.

Aud un sunet de sticluţă pusă pe etajeră apoi inspir cu nesaţ parfumul încălzit de corpul mamei. Simt cum ameţesc şi simt din nou căldura mâinilor ei, a trupului cuibărit lângă al meu, în nopţile mele de febră şi de tuse şi de dureri de cap insuportabile.

Îşi mai trece o dată mâna prin păr şi se pregăteşte să iasă. Rămân privindu-i fiecare mişcare, fiecare pas şi-mi spun: Doamne, cât de frumoasă poate să fie mama!